Gaseste Fericirea

Ce ne face fericiți și de ce nu suntem?

Cu fericirea ne naștem, apoi ca și copii o simțim cel mai intens și mai apoi, experiențele noastre de viață își pun amprenta asupra ei. Unele persoanele se bucură de lucrurile mici, cum ar fi o ieșire în natură sau vizionarea unui film, altele de împlinirea obiectivelor mai complexe, cum ar fi intemeirea unei familii sau demararea unei afaceri, absolvirea unei școli, orice acțiune are la baza o intenție pozitivă.
Oricare ar fi tipul de fericire, important este să fim prezenți și să o primim în viață noastră. Alergăm după fericire zi de zi, e tot ce ne dorim, ne facem planuri, ne gândim, stabilim obiective, dar atunci când se întâmplă, cum o primim? Vi s-a întâmplat să treceți ușor peste acele momente, ba chiar să minimizati succesul?

Oamenii reacționează la experiențele lor, nu la realitatea în sine.

De multe ori nu dăm atenție unor oportunități, întâmplări sau chiar persoane pentru că acționăm așa cum ne dictează subconștientul, adică “baza noastră de date”, istoricul nostru care ne spune că în trecut, am avut o experiență neplăcută care se poate repetă în prezent. De exemplu, un elev poate evita să mai ridice mâna la ore că să ia note mari și la final de an premiul 1, din motiv că o dată s-a întâmplat să nu fi învățat bine lecția și să ia o notă mică spre dezamăgirea profesorului și a părinților. Sau o femeie poate să nu-și mai dorească să se căsătorească sau aibă o relație amoroasă pentru că în trecut a fost părăsită de soțul ei și a suferit mult. Experiențele neplăcute din trecut ne pot bloca prezentul. Ne scad posibilitățile și ne limitează resursele.
Fericirea poate fi pentru unii dintre noi greu de gestionat. Se comportă că și când n-ar ști ce să facă cu ea și preferă să o alunge, fiind obișnuiți mai degrabă cu starea opusă, de apatie, monotonie sau dezamăgire.  Auzim de multe ori expresia “E prea frumos să fie adevărat”, “Nu cred că mi se întâmplă tocmai mie” sau “Nu merit să trăiesc așa”, “Întotdeauna după bine vine
rău” etc. Convingerile noastre sunt regulile după care trăim. Ele par a fi profeții care se împlinesc de la sine și pot acționa fie că stimul, fie că blocaj pentru ce ne propunem să facem. De exemplu, dacă tu crezi despre ține că ești o persoană mai puțin plăcută, acest lucru te va face să te porți cu ceilalți într-un fel care îi va ține la distanță de tine și astfel ți se va confirmă părerea, chiar dacă tu nu vrei să se adeverească. Dar dacă tu crezi că ești o persoană plăcută, atunci vei aborda oamenii mult mai deschis și foarte probabil că ei să-țI confirme părerea. Fericirea poate atrage după sine schimbarea, iar oamenilor le este frică de nou.

Cum să primim fericirea în viață noastră? 

Amintește-ți  momente din viață ta când au apărut situații frumoase dar neașteptate și totuși ai reușit să le gestionezi și să te bucuri de ele. Cu siguranță ți-au plăcut și le-ai mai repeta. Fericirea înseamnă schimbare, ea nu vine din senin în viață noastră și nici la noroc. Ca să se întâmple lucruri noi, trebuie să facem lucruri noi, diferite. De multe ori renunțăm înainte să începem. Societatea noastră este prinsă în gândirea centrată pe probleme. Observăm tot ce nu este în regulă, luăm în calcul variantele negative, punem răul în față și astfel pierdem șanse. Când îmbrățișezi noutatea, schimbarea și împlinirea personală, trebuie să dispui de starea adecvată scopurilor tale, cu alte cuvinte să fii convins/a că vei reuși și să crezi în ceea ce vei face. Toată lumea are resursele necesare pentru a se schimba, sau dacă resursele sunt inexistente, ele pot fi create.

Ce vrei de fapt? Un obiectiv este un lucru pe care îl vrei, o stare dorită, ceva care nu există în prezent. Însă de multe ori te simți complet blocat/a și nu știi ce să faci în continuare. Poate simți stări de îngrijorare sau te afli în “zona de anxietate”, unde simți că nu ai control, unde percepi dificultatea sarcinii tale că fiind mai mare decât resursele de care dispui.  Dezvoltarea personală, antrenamentul  de a fi prezent și deschis la nou, crearea de noi obiective  pot fi surse de împlinire și fericire. Te aștept să descoperim împreună care sunt blocajele tale, ce schimbări ai dori să faci în viață ta, ce beneficii îți vor aduce, care sunt resursele tale să reușesti și ce poți face să fii fericit/a.