Cu adolescenții la psiholog
Ca adult, în calitate de părinte sau bunic, este destul de dificil să ajungi să te întâlnești cu un adolescent pe terenul lui, adică să fiți într-un consens, într-o relație armonioasă. Aș zice chiar imposibil. Pentru că cele două tabere (părinții și adolescenții) parcă vin din două lumi diferite care se ciocnesc și se războiesc pentru dreptate și locul de conducere. Astfel apar conflictele care sunt foarte greu de gestionat de către ambele părți și care pot avea efecte nedorite pe termen foarte lung, mai ales în ceea ce-l privește pe adolescent că viitor adult. Acest lucru se întâmplă nu pentru că adolescentul sau părintele nu are capacitatea de a înțelege, gestiona sau acționa diverse comportamente. Ci pentru că unul are așteptări de la celălalt, la fel și invers însă niciuna din părți nu cedează că să facă primul pas către o relație funcțională.
Care sunt cazurile frecvente când e nevoie de psiholog?
- Mulți părinți spun că vor să fie prietenii copilului lor, însă în realitate se poartă tot că niște părinți care impun și se impun. Oare într-o prietenie adevărată se întâmplă astfel de lucruri? Tinerii pun foarte mult preț pe o relație de prietenie, de fapt este cel mai important pentru ei în această perioada a vieții, iar acest tip de relație implică multe valori cum ar fi: sinceritate, acceptare, egalitate și susținere. De câte ori reușesc părinții, copleșiți de probleme să țină cont de aceste valori în vederea acestei prietenii?
- La capătul opus, se pot situa părinții care sunt atât de prieteni cu copiii lor, încât se schimbă rolurile și devin dominați de aceștia, astfel încât autoritatea lor scade aproape de tot. Lucrurile scapă de sub control și copiii preiau “șefia” în casă, iar părintele se chinuie să-i facă pe plac, doar-doar va fi bine.
- În cele mai multe dintre familii, în diferite momente din viață, pot apărea diferite probleme, fie de cuplu, fie de natură financiară sau de sănătate. Oricare din aceste situații poate fi sursă dezechilibrului unui copil/adolescent care resimte problemele părinților uneori mult mai subiectiv sau mai puternic emoțional. Să nu uităm că în general copiii și adolescenții trăiesc mult mai emoțional mai degrabă decât rațional, ei pun foarte mult accent pe ceea ce simt. Și deși, problemele părinților se pot rezolva la un moment dat, copilul continuă să sufere și să nu fie înțeles de unde provine această trăire și cum de este afectat atât de tare. De aceea este nevoie de intervenție specializată atât în cazul tânărului cât și la părinți, care au nevoie să se raporteze diferit la emoțiile copilului lor și să empatizeze mai mult cu acesta.
- Auzim frecvent părinți care spun că vor ce e mai bine pentru copilul lor. Foarte adevărat. Și atunci ei încep să aibă așteptări și planuri mărețe în ceea ce-l privește: să intre la cel mai bun liceu, să ia notele cele mai mari, să aibă cei mai buni prieteni, să aibă performate la diferite sporturi, să aibă cele mai respectabile meserii. Însă de multe ori, se întâmplă că planurile părinților să nu fie în acord cu nevoile și dorințele copilului și de aici se poate naște o situație conflictuală între cele două părți sau se poate că tânărul să se închidă, să înceapă să evite contactul cu părintele și să înceapă să ascundă adevărul, să sufere și să se refugieze în alte activități pentru că nu se simte înțeles.
- Mulți părinți ajung să se implice atât de mult în viață lor profesională încât ajung să aibă o implicare mai scăzută în viață de familie atât partenii între ei cât și față de copil care începe să se simtă abandonat, să creadă că nu este dorit sau că este “defect” fără să poată înțelege de fapt lupta acerbă a părinților pentru asigurarea traiului. Din prisma nivelului de dezvoltare la care se află, copilul nu are percepția asupra vieții așa cum o are un adult, de aceea el se raportează subiectiv la lipsa de implicare a părinților în relația cu el, simțind că el personal are o problema și ajunge să sufere și să se retragă în diferite activități.
În toate aceste situații, copilul/adolescentul se simte diferit de părinți, începe să se razvratesca în mod agresiv sau pasiv, având comportamente opozante ceea ce duce la conflicte între cele două generații și nu numai atât, pot apărea stări emoționale greu de gestionat cum ar fi anxietatea, tristețea, furia.
Atunci când astfel de probleme sunt dificil pentru părinți să le facă față sau când problemele încep să afecteze în mod negativ performanță școlară, adăparea personală, relațiile de familie sau starea de sănătate mentală a copilului, atunci intervenția profesională poate fi benefică și chiar obligatorie.
