Mare parte din viața noastră s-a mutat în mediul online. Fie că e vorba de socializare, de vânzări, de segmentul profesional sau chiar de intenția de a găsi un partener de viață.

Rețelele de socializare sunt un substitut la întâlnirile fizice. Acest lucru aduce dezavantajul de a nu avea o interacțiune directă care întărește legătura umană.

Întâlnirile pe internet au și avantaje. Economia de timp, accesul la informație, conectarea cu persoane care se află la distanță sunt doar câteva dintre ele.

Terapia online este o cale de a găsi ajutor atunci când nu ai posibilitatea să ajungi fizic la un cabinet. Fie că nu dispui de suficient timp sau te afli în altă țară sau oraș, nu înseamnă că nu poți să iei legătură cu un terapeut.

Pot să mărturisesc că la început mi-a fost și mie greu ca terapeut să înțeleg cum ar putea să funcționeze o bună relaționare în online cu clienții mei. Dar destul de rapid, având și implicarea lor, am reușit să găsesc modalități de a crea o relație terapeutică bună chiar și de la distanță. 

Poți începe chiar de azi un drum de cunoaștere și schimbare având la îndemână un mod atât de ușor care se numește terapia online.