Atacul de panică

Atunci când trăiești primul atac de panică este o experiență de neînțeles.

Iar când nu înțelegem ceva, atunci se produce și mai multă teamă. Efectul este de menținere a gândurilor noastre anxioase și catastrofice și duce mai târziu la apariția altor atacuri de panică.

În acest articol voi vorbi despre acele semnale care reprezintă și înseamnă un atac de panică pentru ca tu să intelegi cât bine prin ce treci. Este foarte important ca într-o primă fază să știm cum să recunoaștem un atac de panică. Chiar dacă deja am avut unul sau mai multe episoade de anxietate în trecut, nu e niciodată prea târziu să ne informăm corect despre modul în care acestea se manifestă. Și asta pentru că ne ajută să ne convingem că acele senzații extrem de neplăcute nu reprezintă altceva decât un atac de panică. Desigur că, un atac de panică nu este tocmai plăcut de trăit, însă nici NU înseamnă că vei muri așa
cum se simte la momentul acela.

Suntem cu totii de-acord că senzațiile de panică sunt intense și le dăm o interpretare catastrofică. Ele apar de nicăieri, iar teama că vei muri în orice secundă te face să nu-ți mai iei gândul de la acest moment ciudat și înfricoșător.
Speriat de ce se întamplă, începi să îți pui întrebări frecvente de genul:

“Ce este în neregulă cu mine?”
“Oare am ceva?”
“De ce mi se întâmplă mie asta?”
“Dacă o să mor?”
“De la ce am făcut atac de panică?

Cum apar primele atacuri de panică? 

Adesea, debutul are loc “fără niciun motiv” și se întâmplă în locuri publice: pe stradă, în
metrou, la birou, la cinematograf, în mașină sau chiar acasă.
Primul meu atac de panică a fost în mașină, al doilea la fel. Mi le amintesc în cel mai mic
detaliu.


Vrei să știi povestea mea?

Eram la volan, când am simțit cum scaunul îmi pleacă de sub mine și că nu mai țin direcția. M-a cuprins o căldură puternică în corp și o stare de agitație cum n-am mai simțit vreodată. Trebuia să opresc imediat, dar parcă nu mai puteam nici să iau această decizie simplă. Eram cuprinsă de groază și frica nu mă lăsa să mai gândesc rațional. După ce am oprit, mi-am dat seama cât de tare îmi bate inima. Proba de rezistență de la bac era un fleac pe lângă ce puls simțeam acum. Era clar în mintea mea: “acum voi muri.” Gândul asta mi-a intensificat și mai tare frica. „Dar nu vreau să mor”, îmi spuneam. Eram atât de agitată încât dădeam ture în jurul mașinii și nu eram în stare să formez numărul ambulanței. Nu mai puteam să respir.  Mă luptam cu mine să reușesc să mă țin în viață inspirând și pe nas și pe gură. Gândurile erau de-a valma și ma simțeam ca într-un labirint al groazei care nu se mai sfârșește. Apoi m-am liniștit, nu am murit. Când ajunsese ambulanța, eu eram deja mai bine. Dar gândul meu a rămas fixat pe acel moment. De atunci a început totul: anticiparea altor atacuri de panică și frica de moarte. 

Pe atunci nu eram psiholog. Departe de mine să am cea mai mică idee despre ce se întâmpla.

Din acel moment a început o luptă în interiorul meu. Mă simțeam ca într-un carusel stricat și nimeni nu știa să îl oprească. Amețeam și nu mă simțeam reală. Credeam, la fel cum crezi și tu probabil, că voi muri. Și chiar dacă “scăpam” o dată, îmi imaginam că dată viitoare nu mai am “norocul” ăsta. Într-adevăr, doar cine a trăit un atac de panică, poate înțelege despre ce e vorba. Este o trăire foarte subiectivă și intensă, greu de pus în cuvinte.

Cauzele atacului de panică

Nu este nevoie să se întâmple ceva anume în acel moment al atacului de panică. Poate să existe un factor declanșator,dar de multe ori este unul neînsemnat. În experiența mea, atacul de panică mi-a fost declanșat în trafic în timp ce conduceam pe autostradă. Nu era prima dată când făceam asta, deci motivul în sine nu este acesta, dar a apărut în acel context. O clientă îmi povestea cum primul atac l-a trăit în metrou. La fel, nu era prima dată când ea calătorea cu acest mijloc de transport. Cu alte cuvinte, atacul de panică este declanșat de niște motive care în sine nu reprezintă un pericol, decât dacă nu apare într-o
situație amenințătoare reală: ex. cutremur, atac, accident etc.

Și te întrebi acum: “Bine și atunci de ce apare?”

Atacul de panică apare ca rezultat al stilului de viață, de gândire, al experiențelor din perioada timpurie (copilăria) și la modul cum ne simțim noi în relație cu noi înșine.

Și nu doar asta. Corpul nostru este construit, încă de când suntem noi pe pământ, să supraviețuiască. Există un sistem nervos vegetativ, (alcătuit din sistemul nervos simpatic și parasimpatic), care este răspunzător pentru reglarea funcțiilor corpului. Un rol importat este că atunci când suntem în pericol el se activează și asta ne ajută să ne salvăm eliberând la adrenalină în corp. Probabil ai aflat de răspunsul luptă, fugi sau îngheață. În engleză sunt cunoscute sub formă fight/flight or freeze. Nu este nevoie să cunoști multă neuropsihologie. Este important să știi doar că noi ca oameni, suntem construiți în felul acesta și că acest sistem nervos are un rol bine definit și el se manifestă fie că vrem noi sau nu. Dacă în vremurile primitive, când existau multe pericole reale pentru supraviețuire, acest rol era bine-venit, în zilele noastre, fiind mai puține pericole reale, rolul lui de protecție nu pare să fie pe placul nostru. În absența acelor pericole reale din trecut (animale salbatice, triburi dușmane sau alte amenințări), în viața noastră de acum,
ele au fost înlocuite cu îngrijorările. Gândurile negative care au legătură cu tine, cu viața, cu societatea, reprezintă amenințarea noastră din ziua de astăzi.

Ce este un atac de panică?

Un atac de panică, înseamnă un episod de frică foarte puternică. Această teamă nu apare în contextul unei amenințări fizice.

Un atac de panică nu înseamnă „nebunie” sau că vei înnebuni. Nu înseamnă nici că vei muri. Înseamnă că ceva e prea mult pentru tine sau prea puțin, iar corpul tău te anunță, prin somatizare, să te oprești sau să schimbi ceva. 

Mintea noastră nu face diferența între un pericol real și unul imaginar, iar modul de supraviețuire apare în ambele cazuri la fel.

Care sunt pericolele imaginare? Ele sunt reprezentate de gândurile nostre, ideile și felul cum ne raportăm la viață și la oameni.

Poate te gândești intens că nu ești suficient de bun, că nu vei reuși, că te va părăsi partenerul, că vei da faliment, că oamenii nu te plac, că nu vei mai găsi alt loc de muncă, că ești răspunzător pentru alții sau viața lor. Exemplele pot continua. Completează chiar tu care sunt gândurile tale de îngrijorare. Repetând aceste idei în mintea ta, ele devin automate și încep să reprezinte un pericol adevărat, chiar dac ă este imaginar. În sensul că nu toate aceste gânduri se vor și întâmpla. Uităm însă că atunci când suntem cu adevărat în fața unei probleme, ne mobilizăm și găsim soluții sau devenim puternici. 

Îngrijorarea devine în timp un mod de gândire natural iar mintea noastră începe să creadă
că sunt „pericole” la tot pasul.

Întrebările de tip “dacă” ne fac sa rămânem blocați în propriile scenarii și să uităm să trăim în realitate.

Cum recunosc un atac de panică?

Dacă citești acest articol, cel mai probabil ai simțit pe pielea ta aceste senzații. Iar pentru a te reasigura, îți amintesc că atacul de panică se manifestă prin: 
– inima îți bate tare și simți ca o apăsare în piept
– nu mai poți să respiri bine și ai senzația că te sufoci, că rămâi fără aer
– resimți o agitație puternică în corp și nu poți sta locului
– mintea o simți tulburată și crezi că vei înnebuni
– nu mai știi unde te afli și ce se întâmplă cu tine
– crezi că o să mori și te lupți să controlezi asta
– transpiri și îți tremură tot corpul
– simți că nu mai ai echilibru și că vei leșina în orice moment

Nu e ușor să treci prin asta, cu atât mai mult că cei din jur nu te înțeleg. Rămâi blocat în acel moment bizar și te întrebi dacă se va mai repeta și dacă va fi și mai rău data viitoare.

De cele mai multe ori se produc și alte atacuri de panică deoarece deja ne temem de experiența trăită.  Practic, primul atac de panică da startul unui șir de gânduri de îngrijoarare și frică. Se transformă într-un pericol așa-zis real și devine gândul nostru central.

Poți înlocui întrebarea “de ce mi se întâmplă mie asta?” cu alta nouă: “ce am de făcut să mă vindec?”

Poate că procesul prin care treci are un scop. Să înveți să restructurezi gândurile nerealiste, să le elimini pe cele iraționale, să înveți să crezi în tine mai mult și să devii o persoană independentă. Acesta este rolul anxietății. Te poți “împrieteni” cu anxietatea și astfel să te vindeci.

Psihoterapia poate fi un aliat bun pentru tine. Te ajută să înțelegi mai bine care este mecanismul anxietății, cum poți restructura gândurile iraționale și să îți găsești echilibrul emoțional. Cu multă perseverență și motivație anxietatea poate fi depășită pentru ca tu să îți poți relua cursul normal al vieții.


Despre cum poți să te vindeci de atacuri de panică, te invit să citești articolul despre
psihoterapia anxietății:

Cum ne vindecăm de anxietate?