Propria experiență
Sunt psiholog, dar asta nu înseamnă că nu sunt om. Psihologii sunt văzuți ca niște ființe impecabile, fără greșeală și fără probleme, adică “perfecte”. Zâmbesc când aud asta. Și îmi zic în mintea mea că fără o experiență personală de trăiri, “balauri” mulți și apoi o dezvoltare personală sănătoasă, cine ar putea să facă terapie doar din manual?
Experiențele, traumele emoționale și stilul de gândire din trecut au declanșat în viața mea momente grele și dureroase.
Mi-a luat ceva timp să pot să scriu despre asta și să le vorbesc celorlalți despre experiența mea cu cu anxietatea. Oamenii sunt obișnuiți să-i judece pe alții și asta ne reține să fim liberi și deschiși. Cu cât am observat că îi pot ajuta și mai mult pe clienții mei din cabinet cu câteva cuvinte din propria experiență, cu atât am înțeles că e nevoie să fiu deschisă. Pentru că a ne conecta ca oameni este primul pas în terapie. Și pot înțelege foarte bine că cei cu anxietate au rețineri în a vorbi despre problema lor din teama de a nu fi judecați.
În timp, am învățat să îmbin armonios și echilibrat intervenția terapeutică teoretică cu înțelegerea mea subiectivă în ceea ce privește anxietatea generalizată. Rezultatele sunt cu adevărat spectaculoase. Cea mai mare bucurie a mea este să-i pot ajuta pe cei care se confruntă cu această problema pentru că știu cum e. În urmă cu ani de ani de zile, mi-am zis că dacă eu reușit să depășesc anxietatea, înseamnă că se poate. Și tu poți.
Se întâmpla în jurul anului 2011, să am șansa să trec prin stări de anxietate. Perioada pe care acum numesc cu mândrie etapa mea de dezvoltare și schimbare. Am scris corect, a fost o șansă pentru mine, o oportunitate să ajung la o nouă percepție asupra vieții. A fost startul către mai bine. Desigur că la vremea respectivă, nu m-aș fi exprimat așa. Dimpotrivă, spuneam că trăiesc cel mai groaznic lucru din lume.
Anxietatea mi s-a instalat confortabil, ca la ea acasă, după câteva episoade zdravene de atacuri de panică. Nu aveam nici cea mai mică idee despre ce e vorba. În vremea respectivă nu era atât de mediatizat și discutat aspectul anxietății. Așa că începusem riguros să mă caut pe la medici de toate posibilele boli din lume. În mintea mea imi imaginam toate bolile: cancer, boli de inimă, vertij, probleme cu tiroida sau neurologice, chiar și boala lyme. Fascinant era că toate analizele erau nu doar bune, ba chiar perfecte.
Lucrul asta nu mă bucura pentru că eu nu mă simțeam de fapt bine. Parcă mi-aș fi dorit să îmi găsească ceva, să tratez și la revedere senzații de rău. Lucrurile nu au stat chiar așa. Pe măsură ce aflam că nu am nimic somatic, parcă mai tare mă îngrijoram. Pentru că nu știam exact ce este.
Pe forumuri, aproape toți scriau că nu se iese din anxietate niciodată. Am apelat la tot felul de metode alternative: luam calciu, glucoză, tratament homeopat, mergeam la masaj și la acupunctură. Fără rezultat. Abia când am înțeles puțin mai bine despre ce e vorba, am început psihoterapia. Și asta a fost salvarea mea. Am intrat în contact cu mine pentru prima dată și cu gândurile mele lăsate până atunci în voia lor.
După câteva luni, am ieșit din cercul vicios al anxietății, am făcut multe schimbări în viață și am muncit mult să ajung ceea ce sunt astăzi. Și nu mă voi opri. Te încurajez să descoperi și tu cum e să fii bine cu tine.
Ce este anxietatea?
Anxietatea generalizată este o manifestare a gândurilor iraționale prin comportamente de evitare și control. Este o stare de teamă permanentă care te însoțește peste tot și care îți limitează viață. Pentru mine, anxietatea devenise un stil de viață. Unul neplăcut desigur.
Trăiam cu gânduri de îngrijorare: pentru sănătatea mea, pentru sănătatea celor dragi, pentru viitor, pentru moarte, pentru situația financiară, pentru tot și pentru nimic. Această îngrijorare o resimțeam fizic prin dureri de cap, amețeli, apăsare în piept, respirație îngreunată, o stare generală de rău. Aveam gânduri obsesive cum că m-aș face de râs dacă aș face ceva nepotrivit sau că la un moment dat, mintea mea va obosi și va ceda.
Agorafobia devenise partenera mea de viață. Cumpărăturile sau călătoriile? Erau doar un vis sau istorie.
Cum gândim când avem anxietate?
Anxietatea clinică este cea mai frecventă tulburare anxioasă. Ea apare în urma unor experiențe de viață acumulate și a unei gândiri disfuncționale legate de lucruri pe care nu le putem controla. Persoanele cu anxietate par să fie îngrijorate de faptul că li se vor întâmplă lucruri rele. Ele cred că, deoarece sunt îngrijorate, chiar li se va întâmpla ceva rău, adică se folosesc de emoțiile și senzațiile lor ca de niște dovezi pentru a întări în mintea lor existența unui posibil pericol. Șirul lucrurilor pentru care ne îngrijorăm nu are
sfârșit. Chiar și în cazul situațiilor care se rezolva cu bine, tot există un gând că ceva rău abia de-acum înainte urmează să apară.
Îngrijorarea se extinde și în sfera situațiilor în care noi nu avem control și ne gândim că “vom înnebuni din cauza îngrijorării” sau că “îngrijorarea sau senzațiile ne vor îmbolnăvi”.
Ce facem când avem anxietate? Vrem să o controlăm! Prin nevoia de control menținem mecanismul care practic a dus la apariția ei.
În afara senzațiilor fizice de agitație interioară, amețeli, senzația de leșin și sufocare, oboseală și lipsa concentrării, extrasistole și apăsare în piept, anxietatea se manifestă prin gândire. Acordăm o atenție sporită scenariilor și ne imaginăm doar situații negative.
Specific în anxietate, gândirea catastrofică este cea care predomină.
Dacă treci prin episoade de anxietate sau te știi având o personalitate anxioasă
dintotdeauna, s-ar putea să regăsești în tiparul tău de gândire următoarele idei:
-ceva rău urmează să mi se întâmple
-cred că trăiesc amenințat/ă de viață, de oameni, că sunt judecat/ă mereu de ceilalți sau
că mă voi face de râs
-îmi imaginez că voi pierde bani și/sau că voi fi părăsit/ă
-ceilalți sunt superiori iar eu inferior
-temeri pentru viitor, pentru viață, pentru lume
-gânduri recurente legate de moarte și boli
-gânduri critice și de evaluare negativă
-confuzie mentală
Cum ne comportăm în anxietate?
Dacă treci prin această tulburare chiar în aceste momente, cu siguranță vei recunoaște cele mai multe comportamente pe care o persoană cu anxietate le are:
-porți cu tine apă și medicamente pe care le iei la nevoie
-ai mereu o telefonul la tine
-ai o persoană de încredere pe care o suni atunci când simți că senzațiile încep
-porți în buzunar adresa și un număr de telefon, în caz că ți se face rău să fie contactată familia
-ții la tine o pungă de hârtie pentru reglarea respirației
-cauți mereu cel mai scurt drum sau modalități de amâna o plecare de acasă
-conduci pe bandă lentă
-când pleci într-un oraș nou, verifici în avans unde sunt spitalele și clinicile private
-îți distragi atenția facând tot feluri de activități
-te încordezi, respiri controlat, oftezi des
-te sprijini pe căruciorul de la cumpărături ca să nu leșini
-dimineața amâni să te dai jos din pat (patul poate fi o zonă de siguranță)
-nu mai faci sport și/sau sex
-eviți să te plimbi când este foarte cald afară sau noapte
-renunți la fumat și/sau consum de alcool
Aceste comportamente îți limitează viața și au ca și consecință o formă de depresie asociată anxietății. De asemenea, începi să crezi tot mai mult despre tine că ești inferior celorlalți și apare nostalgia vremurilor trecute când puteai face (aproape) orice.
Ce anume menține anxietatea?
Frica de senzații și cercul vicios al gândirii catastrofice fac să te afunzi și mai tare în anxietate. Dacă în primă fază, cumulul de experiențe de viață și de gânduri au declanșat atacurile de panică, acum în prin plan se află chiar senzațiile și simptomele care s-au transformat într-un fel de pericole “reale”. Cumva, acum anxietatea ta este justificată de niște simptome și frici bazate pe o problema sau o “boală”. Iar concentarea rămâne pe cum să controlezi aceste simptome și pe interiorul tău.
Foarte probabil că ai încercat să controlezi gândurile și simptomele în diferite moduri.
Dar fără rezultate.
Controlul crește anxietatea. De ce? Pentru simplul fapt că îți dai seama că nu se modifică nimic și asta te sperie și mai mult.
Evitarea este ea un dușman al vindecării. Cu cât eviți să te expui la activități care
provoacă acele stări neplăcute, cu atât mintea ta va înțelege că există într-adevăr un
pericol.
Evitarea înseamnă menținere.
Felul în care crezi și ești motivat să depășești anxietatea are un rol maxim în vindecare. Dacă iei în calcul poveștile de pe forumuri sau de la oamenii care au abordat anxietatea incorect, vei rămâne în zona de neîncredere.
Familia și apropiații sunt oamenii care te pot ajuta. Asta în cazul în care ai șansa să te înțeleagă. Cu siguranță vei găsi măcar o persoană care să te asculte și să înțeleagă prin ce treci. Dar dacă ascunzi sau negi mai mult această tulburare, atunci ea devine mai prezentă. Important este să comunici despre problema ta și să cauți și ajutor de specialitate.
Negarea și rușinea cresc anxietatea.
Posibile cauze ale anxietății
“De ce am ajuns să fac eu anxietate?“ o întrebare care se află mereu în mintea tuturor.
Cauzele sunt multiple și cele mai multe au legătură cu trecutul tău de viață. Se tot acumulează niște emoții și trăiri, cum ar numi oamenii, emoții negative.
În momentul în care treci prin situații actuale mai dificile sau este o perioadă în care te îngrijorezi mai mult, apare primul atac de panică sau primul episod de anxietate.
Scenariile de viață din copilăria ta au contribuit la modul cum te raportezi la tine și la alții. Iată câteva exemple:
-unul dintre părinți (de obicei mama) era/este genul care se panicheaza din orice și vede
viața că fiind grea și periculoasă: ai învățat și tu că există pericole la tot pasul
-critică din partea părinților, pedepse fizice și deprivare emoțională (nu îți acordau atenție
și afecțiune): ai învățat că nu ești suficient de bun
-ai fost comparat/ ă cu alții și nu făceai nimic bine: ai învățat că ești incapabil, că nu
poți
-experiența bolii unei persoane apropiate sau decesul cuiva drag: ai învățat că omul este
firav și expus morții
-hiperprotecția părinților ( “ai grijă să nu pățești ceva!”): ai învățat că tu nu poți avea
grijă de tine, că ești dependent de alții
-bullying, neacceptare: ai învățat că alții te judecă
-senzația de lipsă de protecție în familie: ai învățat că tu ești supra-responsabilizat pentru
tine și pentru alții
-abuz fizic, emoțional sau sexual: ai învățat că vei fi abuzat și să nu ai încredere în
ceilalți
-comportament exploziv, violent, rigid, ironic al părinților, critic (scade mult încrederea
în sine a copilului): ai învățat să te supui.
Oricare din aceste situații pe care le-ai trăit și-a pus amprenta pe dezvoltarea ta ca adult.
Gândurile pornite din traumele copilăriei pot fi rezumate la:
– nu sunt suficient/ă de bun
– nu mă descurc
– lumea este rea și plină de pericole
– oamenii mă vor părăsi, nu merit să fiu fericit/ă
– întotdeauna e cineva mai bun decât mine
– sunt sigura persoană care are grijă de mine, sunt responsabil/ă pentru mine
– trebuie să fiu perfect/ă
Starea de anxietate nu este altceva decât o teamă permanentă că ceva nu este în regulă la
tine sau la ceilalți. Te simți amenințat ca și cum ceva rău urmează să se întâmple.
Adevărul este că acele gânduri catastrofice se desfășoară mai mult în mintea noastră decât în realitate.
Câte din scenariile pe care ți le-ai imaginat până acum s-au și întâmplat în realitate?
Abordarea corectă se face prin psihoterapie, uneori este nevoie și de tratament medicamentos. Află mai multe despre cum vindecam anxietatea cu ajutorul psihoterapiei:
Alegerea de a te vindeca de anxietate îți poate aduce beneficiul libertații. Dar dacă alegi să rămâi în anxietate, înseamnă tot un fel de beneficiu, acela de a rămâne în “zona de confort” și stagnare.
Te îndemn să alegi să descoperi varianta ta cea bună și sunt aici să te ajut să depășești dificultatea în care te afli.
