Relațiile sunt ca niște daruri pe care le primim în timpul vieții. Primele relații sunt cele cu părinții noștri. Acestea sunt cele care pun de altfel bazele tiparului nostru relațional și comportamental ca viitori adulți.
Mai târziu, în cadrul unei relații romantice găsim pasiunea, intimitatea și echilibrul.Într-o prietenie putem găsi conectare și apropiere. În relațiile sociale ne găsim împlinirea și acceptarea. În relațiile de familie găsim iubirea, suportul și apartența.
Este minunat cum oamenii între ei își oferă atâtea daruri prețioase.
Visăm să le avem pe toate.
În realitate însă…
Suferim, ne simțim răniți și avem regrete.
De ce?
În relațiile pe care le avem de-a lungul vieții se apasă uneori butonul de frică. Frica de a nu fi suficient, frica de a fi abandonat sau frica de nu fie iubit. Atunci când te simți neiubit ai sentimentul de lipsă de apartență și de securitate.Adică butonul de supraviețuire care pornește alarma.
Teama de singurătate un subiect des întâlnit printre oameni.
Dacă de-a lungul vieții tale, în special în perioada timpurie, ai simțit că un părinte era prea ocupat, nu îți dădea atenție și iubire, era mai mult plecat sau absent emoțional, consuma alcool sau era bolnav, atunci îți amintești cu siguranță emoția aceea puternică din sufletul tău de copil. Emoția “nu mă vrea” sau emoția “nu mă iubește”. Și îți era așa o teamă care pâlpâia ușor ca o flacără mică ce nu se stingea niciodată. Și poate te gândeai: “eu ce o să mă fac?”
Pe scurt, teama de singurătate apare din copilărie. Iar în spatele ei stă de fapt teama că “nu supraviețuiesc” emoțional și fizic.
Ce facem..
Luptăm și facem compromisuri ca să primim iubire sau să o obținem.
Când suntem copii mici, încercăm în mod natural să obținem atenția mamei prin plâns, iar prezența ei ne îndeplinește nevoile atât fizice cât și emoționale. Dar nu ne oprim aici. Mai târziu facem tot posibilul să corespundem sau să nu supărăm tot din nevoia de a fi iubiți de părinți. Apoi, în etapa adolescenței, încercăm să atragem grupul social, să ne integrăm și să ne simțim acceptați.
Deja am învățat că trebuie să corespundem, să ascultăm, să ne modelăm. Începem să copiem comportamentul celorlalți, indiferent dacă este bun sau nu.
Neglijarea emoțională din copilărie produce un mare gol interior. Deși mulți părinți sunt prezenți fizic pentru copiii lor, nu sunt prezenți și emoțional. Și apare un sentiment de însingurare atât în perioada copilăriei, dar și mai târziu ca adult.
Vei mai auzi și termenul de deprivare emoțională care se traduce printr-o distanță sau absența a părintelui din punct de vedere afectiv. Adică a fost fizic acolo, dar nu ți-a oferit înțelegere, ascultare, atenție și iubire. În cele mai multe cazuri pentru că nu a știut. A crezut că asigurarea hranei și a căminului, poate a meditațiilor înseamnă că și-a îndeplinit rolul de părinte.
Așadar, influențat de sentimentul acesta de gol din copilărie, ca adult, mă opresc la primul om care îmi acordă atenție. Pentru că golul emoțional este deja acolo și pentru că el cere să fie umplut orice ar fi. Și repede.
Oare ți s-a întâmplat și ție?..
Te rog acum să te gândești la următoarele întrebări ca să afli dacă și tu faci parte din categoria celor cu teamă de singurătate.
-Ai nevoie constant să fii înconjurat de oameni ca să te simți împlinit, protejat și satisfăcut
-Simți ca un gol în interiorul tău atunci când nu ești cu cineva
-Te simți demotivat când ești singur
-Cauți permanent parteneri în viața ta ca să te simți iubit, dorit și suficient chiar dacă mai târziu îți dai seama că sunt niște alegeri greșite
-Se întâmplă să cunoști pe cineva de care îți place mult, te îndrăgostești, dar care nu împărtășește același sentiment pentru tine și totuși tu să speri că într-o zi te va iubi la fel mult cum îl iubești tu
Dacă ai răspuns cu DA la majoritatea întrebărilor, atunci probabil că în mod inconștient reacționezi și iei decizii condus de frica de a fi singur. Frica de singurătate face casă bună cu frica de abandon.
Adică, dacă reușești să găsești o persoană potrivită, începi să te întrebi în mod automat, dacă va sta cu tine sau dacă te va părăsi. Sau dacă va găsi pe cineva mai bun și va pleca. Aceste gânduri produc un comportament haotic și impulsiv si începi te porți într-un fel disperat. Fie arăți gelozie, fie analizezi fiecare gest al celuilalt care să indice o intenție de abandon, fie încerci să controlezi viața celuilalt. Sau abandonezi tu primul ca să eviți momentul când vei fi părăsit.
Pe scurt:
-dai atenție celor care te ignoră
-îți pasă foarte mult de cei cărora nu le pasă de tine
-îți faci timp pentru cei care nu au timp pentru tine
-te sacrifici pentru oameni care nu apreciază asta
-îți este teamă să spui “nu”
Știu cât de greu este să îți găsești locul, să fii într-o continuă căutare, să simți anxietate și să te simți chiar dărâmat. Să crezi că cineva te poate salva. Și să faci orice pentru a nu fi singur. Da, îți dă chiar și stare de tristețe, de depresie, de frică și ești gata de compromisuri ca să anulezi aceste emoții grele care apasă cu putere.
Cum ai ajuns aici?
Să luăm un exemplu foarte des întâlnit.
Gândește-te acum la părinții tăi și aminesteste-ți dacă vreunul din ei fost critic cu tine. Poate te compară cu alți colegi și era veșnic nemultimit de performanța ta. Tu ai înțeles despre tine că nu faci bine sau nu faci destul, că nu ești suficient și că este posibil ca părintele respectiv să te iubească doar dacă ești cum vrea el. Dar cum niciodată nu era mulțumit de tine, ai început să simți că nu erai iubit și apreciat.
Ai început să cauți în alte părți ceea ce îți lipsea. Ai căutat atenția și acceptarea. Poate în grupul de la școală sau ai căutat în relații intime precoce.
Ușor-ușor apare o convingere puternică despre sine: pentru că nu sunt destul de bun (frumos, deștept, priceput, talentat etc), nu merit să fiu iubit.
Ce înseamnă acest gând?
Înseamnă că încep să caut validare în special dintr-o relație și de la orice persoană. Și doar așa mai pot să funcționez.
Pentru că atunci când mă simt incomplet și insuficient apare nevoia de a-mi obține succesul poate din succesul partenerului sau cred că mă simt împlinit doar dacă sunt într-o relație.
“Am nevoie de oameni în viața mea ca să mă completeze pentru că altfel mă simt insuficientă”. spunea cineva în timpul unei ședințe de terapie.
Ce compromisuri facem?
Din nevoia de a nu fi singuri, ajungem să facem câteva compromisuri:
-Poate încerci să-i schimbi pe ceilalți. Dorești să le arăți calea cea bună.
-Vezi binele în celălalt și te străduiești să îl “salvezi”.
-Sau accepți comportamente indezirabile doar că să nu plece celălalt: infidelitate, agresiune fizică sau verbală, consum de alcool, absență, sau chiar exploatare sexuală sau financiară.
Adesea, relațiile de familie pot fi și ele toxice și abuzive.
De exemplu, un părinte narcisic cu un comportament agresiv și centrat pe sine, te forțează la compromis. Îți păstrezi rolul de “copil supus” și fără încredere în sine, temător și fragil emoțional. Crezi că este normal să te supui pentru că este părintele tău și trebuie să accepți orice ca să nu te simți vinovat și rău. În realitate, ești o victimă sigură a propriului părinte cu pattern toxic.
Care este soluția?
Schimbarea nu se întâmplă însă peste noapte sau de la sine.
Schimbarea este pentru cei care înțeleg și conștientizeazăfrica lor de singurătate și sunt dispuși să o transforme în iubire de sine. Vorbesc despre acea iubire de sine sănătoasă și care nu este același lucru cu egoismul.
Important este să explorezi tiparul în care te afli, să te întorci la trecutul tău care a favorizat gânduri și comportamente anxioase. Apoi să le dai un sens nou, mai rațional și mai sănătos. Poți face asta în terapie individuală, de grup, citind cărți de dezvoltare personală sau participând la diferite seminarii.
Rezolvarea tiparelor dobândite în copilărie te ajută să descoperi că poți să fii acum un adult echilibrat și împlinit. Mai mult decât atât, dacă ai părinții încă în viață, ai o șansă să te îndrepți către ei și să construiești tu acea relație apropiată de care aveai ca și copil.
Ca și activități practice, cel mai important este să fii ocupat. Cu cât faci mai multe, cu atât nu ai timp să te plictisești, ba chiar ai și senzația de satisfacție personală. Poți munci mai mult, te poți înscrie la cursuri noi, poți să practici voluntariat, să faci sport sau să călătorești.
Nu îți face o relație doar pentru că îți umple un gol profesional sau un gol cauzat de lipsuri emoționale din copilărie. Fă un pas în spate si privește cu detașare relația în care ești.
Citește! Cu cât citești mai mult, cu atât te îmbunătățești din toate punctele de vedere. Cititul salvează vieți.
Poate suferi de tulburare de anxietate. Caută o părere specializată și rezolvă această problemă. Anxietatea și atacurile de panică ne țin in relații nepotrivite doar prin prisma gândului că nu mă descurc singur și că am nevoie permanent de cineva să fie cu mine.
Caută noi prieteni și ieși mai des. O viață mai activă social ajută să ieși din cercul fricii de abandon.
De final..
Nu este un defect dacă ai frică de singurătate, aproape cu toții o avem. Suntem ființe sociale și funcționăm bine în grupuri și în cuplu.
Însă este important în ce măsură frica de singurătate există și cum ne afectează ea viața.
Valabil cu orice problemă. Fiecare avem câte puțin din: anxietate, furie, mici dependențe, gânduri iraționale, tristeți, etc. Depinde însă în ce măsură și dacă acestea ne afectează viață noastră sau pe cea a celor din jur.
Ceea ce doresc să îți transmit prin acest articol este că tu nu ești așa. Te poți schimba dacă înțelegi că acesta este doar un comportament dobândit în timpul creșterii tale. Iar comportamentele se pot schimba. De la fobii, gesturi compulsive, de la adicții sau procrastinare la alegerea partenerilor de viață, toate sunt comportamente pe care le poți modela cu succes.
Este într-adevăr o lume în transformare și chiar dacă pare tot mai greu să îți găsești stabilitatea, stabilește în primul rând o relație bună cu tine. Apoi cu alți oameni.
Te încurajez să îți privești problemele în față. Și te încurajez să le rezolvi dacă necesită rezolvare. Până nu e prea târziu.
