Teama de a nu înnebuni

Dacă te confrunți cu anxietatea, acest articol îți poate fi de folos pentru că mă voi referi specific la o senzație cu adevărat înfricoșătoare: teama de a nu înnebuni. Deși este frecvent întâlnită în timpul atacurilor de panică, nimeni nu a înnebunit niciodată din această cauză.

În rândurile ce urmează, îți voi împărtăși  informații care sper să te ajute în gestionarea gândului legat de “nebunie”. Este important să înțelegi ca să poți să crezi.

 Despre această senzație se vorbește mai puțin. De ce?

Pentru că suntem învățați să vorbim mai deschis despre senzațiile care țin de corpul nostru, decât despre partea mentală și emoțională. Chiar dacă unele persoane preferă să ascundă această senzație, asta nu înseamnă că nu o resimt sau nu se gândesc intens la ea. 

“Ce mă fac dacă îmi pierd mințile?” 

“Dacă voi fi nevoit să mă internez într-un spital de psihiatrie?”

“Voi fi o legumă.. ce se va alege de viața mea?”

“E clar că ceva nu e în regulă cu mine și cu mintea mea”

Aceste gânduri te fac să fii și mai îngrijorat. Nu mai știi ce să crezi, dacă e de la anxietate sau chiar vei ajunge să-ți pierzi mințile.

Atunci când gândul de “nebunie” este atât de prezent și pare atât de real, simți cum în tot corpul și în zona capului, te cuprinde o senzație de căldură și strânsoare. Nu mai știi ce e adevărat sau fals. Pentru că senzațiile sunt atât de puternice și par extrem de reale ele ajung să te păcălească și să le crezi.

Nu e deloc ușor să povestim despre atacurile noastre de panică pentru avem impresia că nu vom fi înțeleși sau că ne facem de rușine. 

Cum să-mi fie frică să merg la mall? Cum să-mi fie frică să ies la restaurant? Sau cum să-i explic cuiva că am senzația că mor fără motiv?” 

Se activează astfel un comportament de evitare. Din teama de a nu părea “nebuni” sau de a nu fi nevoiți să ne recunoaștem problema, începem să restrângem activitățile sociale ca nu cumva ceilalți să observe ceva bizar sau că nu cumva să facem ceva incontrolabil.  Decizia?  Rămân în zona de confort: acasă.

 Cum poți să controlezi gândurile disfuncționale? Adevărul este că nu poți. Cu cât te lupți mai mult cu un gând, cu atât el te va vizita mai des.

Atunci când apare gândul de “nebunie”, lasă-l să apară, fără să încerci să-l elimini. Îți spui că este o reacție normală într-un atac de panică, așa cum febra este un simptom atunci când ai gripă. Ușor de zis, greu de făcut, este foarte adevărat. 

Secretul este să înțelegi două aspecte: cum apare acest gând și ce este o boală mentală. Pe măsură ce înțelegi mai bine, teama scade.

Mai departe, vei găsi informații despre cum se manifestă frica de “nebunie” și ce este boala mentală de care te temi.

Cum se manifestă? 

Teama de a nu înnebuni sau de pierdere a controlului se manifestă printr-o senzație de cap gol sau de greutate în cap. Să vedem cum apare ea. O împărțim în pași mai mici și la final îți revine ție sarcina să evaluezi care sunt șansele să înnebunești, dacă există șanse. 

  •  Inițial, apare un atac de panică sau o stare intensă de anxietate cu toate senzațiile specifice (palpitații, sufocare, amețeală, transpirații). Apare panica legată de senzațiile corporale: dacă fac infarct, sau avc, leșin sau rămân fără aer.
  • Pe măsură ce se desfășoară senzațiile în corp, îmi dau seama că nu mor, nu leșin, nu mă sufoc. Deci nu pare să existe un pericol real.
  • Dar eu mă simt ciudat, anormal de agitat și confuz. Corpul meu s-a comportat ca și cum se află sub o amenințare, însă nu am cu cine lupta sau nu am de cine să fug. Unde e pericolul?  “Nu-i normal să simt așa… ceva nu e în regulă!” De aici și teama de a suferi un infarct, de a mă sufoca, de a-mi pierde cunoștința sau de a înnebuni. Mă întreb, dacă nu e real și e numai în imaginația mea, asta nu poate înseamna că îmi pierd mințile?  Nu, îți explic de ce. 
  • Totul se întâmplă pe două fronturi: gândurile catastrofice provocate de senzațiile din corp versus realitate (nu pățesc nimic). Când cele două fronturi de întâlnesc, apare o stare de confuzie puternică, pe care o numim automat “nebunie”. Pentru că suntem mereu în căutare de explicații, suntem gata să acceptăm chiar și una care nu este reală: dacă nu știu ce se întâmplă cu mine înseamnă că înnebunesc.
  • Următorul pas este să mă opun acestui gând, nu vreau să accept aș putea să-mi pierd mințile. Trebuie să lupt să-l fac să dispară. Cu cât încerc să-l elimin mai mult, cu atât devine mai puternic.  Observ că nu-l  pot controla. Nu îmi pot controla gândurile, deci iată încă o posibilă cauza a “nebuniei”. 

Pare familiar acest scenariu?Mulți oameni cu anxietate trec prin el, nu ți se întâmplă doar ție. Amintește-ți că și înainte de anxietate aveai tot felul de gânduri și că uneori chiar ciudate, cum de n-ai înnebunit deja? 

Pentru că nu se poate înnebuni de la prea multe gânduri, oricât ar fi ele de confuze și de neoprit. 

Frica de schizofrenie sau de psihoze

După primele atacuri de panică, pornim investigațiile medicale: cardiolog, analize sânge, neurolog, ecografii, endocrinolog. Probabil că ai trecut și tu prin asta. La finalul acestui șir de căutări, afli cu mirare dar și cu regret că nu ți se da niciun diagnostic clar sau vreun tratament.

Și totuși simți că ai ceva. În acest punct începe să apară iar întrebarea dacă vei înnebuni!

De aceea, este important să înțelegem câte ceva despre bolile mentale. Iată câteva informații și diferențe despre psihoze și anxietate.

Schizofrenia este o boală mentală pe care o asociem deseori cu nebunia. Ea nu apare brusc și spontan ca în cazul unui atac de panică. Ci se dezvoltă lent, de-a lungul timpului, adesea cu cauze genetice sau accidente la naștere. 

Dacă vom cauta să ne informăm de pe internet, vom găsi câteva “asemănări”: retragere socială, tulburări de gândire, depersonalizare sau derealizare. În schizofrenie, vorbim despre aceste senzații în contextul pierderii contactul cu realitatea! Nu este același lucru ca în anxietate. 

Anxietate versus Psihoze 

Simptomele principale în diagnosticul unui episod psihotic sunt: halucinații vizuale și auditive, idei delirante, ruperea de realitate, aplatizare emoțională (pacientul nu mai simte emoții) și foarte important de reținut este faptul că pacientii nu au conștiința bolii (sunt duși la spital împotriva voinței lor).

În anxietatea este invers, exact opusul. Suntem foarte conștienți că avem ceva, mergem singuri la doctori  și simțim emoțiile foarte intens, chiar devenim și mai sensibili emoțional decât înainte.

Senzația de lipsa a controlului din anxietate NU este același lucru cu derealizarea din psihoze. Nimeni nu a început să audă voci sau piardă contactul cu realitatea într-un atac de panică și sunt convinsă că nici tu. Practic, poți observa, din dovezile de mai sus, că anxietatea este opusul psihozei.

 În final, e important de menționat că pentru un diagnostic corect este nevoie de un consult de specialitate. În plus, în cazul anxietății, simpla informare doar din surse online, este posibil să nu fie suficientă. Încurajez mersul la psihoterapie și la un consult psihiatric în caz de nevoie.

Anxietatea presupune multe obstacole și mult efort din partea persoanei pentru a ieși din capcana ei. De aceea mulți scriu pe forumuri că nu s-au vindecat de ani de zile. De ce? Pentru că nu au avut un parcurs corect în abordarea problemei.

Din experiența mea în lucrul cu anxietatea, toți cei care au crezut cu adevărat că vor reuși și au aplicat strategiile în procesul vindecării, acum duc o viață chiar mai frumoasă și mai împlinită decât cea de dinainte de anxietate. Partea frumoasă este că la final, după ieșirea din anxietate, vei fi un om mai puternic și autonom. Perseverența ta reprezintă incontestabil cheia pentru a-ți învinge fobia. Beneficiile de după schimbare îți vor servi că motivație să depășești  și să te eliberezi de anxietate.  

“Atât timp cât te temi de ceva, te domină. Când nu te mai temi, nu mai există!”

 Sunt aici să te însoțesc în procesul vindecării și să te ajut să îți recapeți libertatea.

Psiholog Mirela Gheorghe