Pot să mă vindec de anxietate și atacuri de panică

Anxietatea nu prea mai este un mister. Oamenii caută remedii și soluții și se informează tot mai mult legat de acest aspect. Voi aborda în acest articol subiectul “anxietate” într-un mod cât mai accesibil și pe înțelesul oricui.

Dacă am o boală gravă? 

Cea mai des întâlnită întrebare este: Cum să mă “vindec” de anxietate?

De ce am folosit ghilimele?

Pentru că nu este că o boală. Ne referim la boli atunci când ne gândim la un diagnostic de diabet sau osteporoză sau schizofrenie (tulburare mentală cronică și severă din sfera psihiatrică).

Anxietatea și atacurile de panică nu sunt altceva decât dezechilibre emoționale. Mă refer aici la emoția de frică în principal. Acest dezechilibru pune stăpânire pe viața noastră, ne afectează pe mai multe planuri și produce niște simptome extrem de neplăcute în corp. 

Motiv pentru care, primul lucru la care ne gândim, este că suferim de o boală, că avem ceva grav. De aici și ideea de vindecare. Căutăm boala, investigăm starea de sănătate, apare gândul că suferim de ceva grav. Ne gândim din ce în ce mai des la boli și ne atribuim toate bolile grave din lume (cancer, avc, boli cardiace, schizofrenie, etc).

În cele ce urmează, vei înțelege că anxietatea nu înseamnă că suferi de vreuna din acele boli grave. 

Cum să controlez anxietatea? 

Ca și metodă de vindecare, oamenii cred că dacă ar reuși să controleze senzațiile, atunci se vor face bine.

Paradoxal însă, este că, investigând mai în profunzime și foarte sincer, vom descoperi cu surprindere că tocmai nevoia de control este cea care determină îngrijorările și teama. La o analiză mai amănunțită, vedem că nevoia de control este o dominantă în viața celor cu anxietate. Credem că atunci când deținem controlul, ne simțim în siguranță.

Unii dintre voi se întreba : “Păi ce e rău în faptul că vreau să am control asupra vieții mele?

Nu e nimic rău, ba chiar e firesc și indicat, atâta timp știm care sunt limitele. Adică, dacă încerc să controlez ceva ce nu e în controlul meu, cum ar fi vremea, sau starea de sănătate a cuiva drag, evenimente politice, relațiile din viața mea sau ce gândește sau face X sau Y, voi constata că nu pot. 

După mai mult timp, mintea mea va interpreta această incapacitate de a avea control ca un eșec al meu. Lucrurile par a fi scăpate de sub control, mă simt fără putere și resimt asta ca o amenințare sau slăbiciune.

Anxietatea apare în astfel de contexte. În fața situațiilor pe care nu le pot controla, mă simt expus și cred că sunt incapabil. Într-o lume mai puternică decât mine, încep să mă simt mic și neputincios.

Gândurile iraționale, precum și propriile interpretări catrastrofice generează idei cum ar fi: “Nu mă descurc”, “Nu pot să fac față”, “Sunt pericole peste tot”, “Pot păți ceva”, “Nu știu ce să mă fac” etc.

Anxietatea provine din trecut

Starea de nesiguranță, caracteristică anxietății, ne este deja familiară. Ea vine din experiențele timpurii de viață.

În copilărie, se întâmpla adesea să fim neglijați de părinți, sau să fim abuzați fizic sau emoțional, să fim aspru criticați sau devalorizați. În acele momente, pentru noi ca și copii, comportamentele respective aveau un impact emoțional puternic. Interpretarea pe care o dădeam era că nu suntem buni, că nu merităm iubire, că trebuie să corespundem, altfel vom fi abandonați sau pedepsiți. Ne era frică și simțeam o mare nesiguranță. Dar evident că nu știam să mergem la mama sau la tata și să-i transmitem direct și asertiv că acele comportamente ne fac rău. Rămâneam prinși în capcana fricii și încercam singuri să ne apărăm. 

Această frică rămâne stocată în memoria noastră implicită și o activăm în viața de adult ori de câte ori detectăm un așa-zis pericol (de abandon, neglijare, critică, dispreț, etc).

Soluții în anxietate 

Când ne gândim la vindecare, dorim să controlăm senzațiile si emoțiile pentru a le îndepărta. Cât se poate de fals. Unii totuși recunosc că atunci când “luptă” cu senzațiile, ele chiar se intesifică.

O soluție imediată este să mă opresc conștient și să le dau voie acelor senzații să fie, fără să încerc să mă opun.

Pe termen mai lung, din punct de vedere psihologic, abordarea anxietății are loc în câteva planuri:

 -Restructurarea gândurilor iraționale și disfuncționale- terapia cognitiv comportamentală se potrivește cu succes

-Acceptarea de emoții

-Terapia traumei copilăriei 

Frica face parte din viața noastră și chiar ne ajută să detectăm anumite pericole reale. 

Anxietatea însă, se referă mai mult la situațiile imaginare și gândurile mai puțin raționale, cum ar fi:

 Mi-e frică să nu fac infarct (deși nu am diagnostic cardiac)

Mi-e frică să nu mă dea afară de la muncă

Ce mă fac dacă soțul/soția mă părăsește?

Oare ce gândesc alții despre mine?

Voi înnebuni de la atâtea gânduri

Nu știu cum m-aș descurca singur/ă, orice se poate întâmpla.

Aceste gânduri disfuncționale sunt doar câteva care ne aruncă în capcana anxietății. Ele produc îngrijorare permanentă și exagerarea realității.

Simptomele sunt greu de suportat. Dar dacă nu ai făcut infact, nu ai rămas fără aer, nu ai înnebunit, care sunt șansele să se întâmple de acum înainte? Logic, nu ar fi. Însă știu că de fiecare dată când apar stările, primul gad este că dacă de data asta, chiar pățesc ceva.

Anticiparea negativă și catastrofică mențin anxietatea și provoacă noi episoade de panică.

Există vindecare 

Pornind de la gândul că aș rămâne fără loc de muncă, evaluez care sunt șansele reale ca acest luru să se întâmple. Apoi caut soluții de rezervă și analizez piața de muncă, eventual încep cursuri noi de școlarizare ca să-mi sporesc șansele la un job mai bun. (devin mai rațional).

De asemenea, “vindecarea” mai înseamnă să te întorci la copilăria ta, să-ți amintești de momentele în care te simțeai în nesiguranță, neprotejat sau abuzat. De obicei asta se face cu ajutorul unui psihoterapeut și se referă terapia traumei copilăriei. Evenimentele traumatizante preferăm să ținem ascunse și reprimate. În terapie, vei reuși ușor să le aduci la suprafață și să le integrezi în viața ta. Astfel ele nu vor mai alimenta izvorul fricilor din prezent. 

Anxietatea și atacul de panică

În câteva cuvinte, un atac e panică este atunci când:

 -inima îmi bate atât de tare încât simt că îmi iese din piept sau va “exploda”

-nu pot să respir și simt că rămân fără aer

-mă cuprinde o agitație în tot corpul și nu mă pot liniști deloc

-mă simt amețit/ ă și simt că leșin

-mă gândesc că voi înnebuni sau voi face ceva necontrolat

-am senzația că urmează să mor în secunda următoare

-transpir și mi se înmoaie picioarele 

Toate aceste senzații apar brusc, pe neașteptate, și cel mai des au debut fie acasă, la birou, pe stradă, la volan sau metrou.

În anxietate, simt că am o frică permanentă, pe care nu o pot defini clar, dar asta mă face să mă rețin de la  multe activități. Evit să ies cu prietenii, să merg la cumpărături, să plec în vacanțe sau chiar evit să plec de acasă neînsoțit/ă.

Persoanele cu anxietate au un traseu medical clasic: vizită la cardiolog, analize de sânge, urmează neurologul, câteva ecografii și rmn. Cumva în sinea lor, speră să găsească o boală organică care are un tratament clar și eficient.

Lucrurile nu stau așa. 

Voi ieși din anxietate atunci când lucrez cu mine și cu gândurile mele, când mă ascult și îmi accept emoțiile, când îmi vorbesc blând, așa cum i-aș vorbi unui copil să-l liniștesc.

 În plan comportamental, am nevoie să mă expun la situațiile incomode, care îmi produc panică. Acest lucru se face gradual și pornind de la situația cel mai ușor de înfruntat. De exemplu, îmi propun să rămân într-un magazin timp de 5 min, apoi 10. Treptat, voi merge la un magazin mai mare, cum ar fi un mall și la fel, petrec acolo un timp suficient cât să înțeleg că simptomele trec și nu pățesc nimic din ceea ce mi-am imaginat.

Te încurajez păstrezi speranța că vei fi “ca înainte”. Vindecarea anxietății este un lucru  real și posibil atât timp cât acționezi corect.

Terapia are nevoie de timp, de aceea mulți au tendința să renunțe. Ne dorim cu toții o pastilă vindecătoare care să ne scape repede de această suferință.

Dacă ai încercat mai multe metode (acupunctură, meditații, preot, etc) și nu ai reușit să depășești anxietatea, te îndrum să apelezi la psihoterapie. Fiind vorba despre o problemă psihologică, se poate rezolva pe calea psihologiei.

Înțeleg pe deplin prin ce treci, atât din punct de vedere uman, cât și profesional. E greu când simți că nimeni nu te înțelege sau ți-e rușine să povestești despre ce simți, când nu știi cum să-ti revii, nu știi exact ce ai și cum să te vindeci. E lupta ta interioară. Totuși anxietatea are vindecare și mulți oameni au reușit. Și tu poți. Aștept sa ne cunoaștem și să vorbim despre fricile tale.

Psiholog Mirela Gheorghe