De ce se despart oamenii care s-au iubit cândva?

Ne dorim să aflăm răspunsuri și explicații după terminarea relației care să ne ajute să ne liniștim, să ne domolească durerea, însă nu luăm în calcul că motivele unei despărțiri s-au acumulat în timp și au bază solidă.
Comunicarea, frustrările din viața sexuală, incompatibilitățile sau diferențele fac că ruptură să fie definitivă? Faptul că un partener preferă să socializeze mai mult și celălalt nu sau că fiecare evoluează diferit sunt motivele reale care determină ruptura?
Cuplurile descriu cauzele despărțirii motivând că: “nu ne mai înțelegem, nu mai simțim atracție unul față de altul, nu mai e nimic de spus, ne-am reproșat deja prea multe”. Pe de altă parte, până să ajungem să ne despărțim, luăm decizia de a rămâne, ori din motive de siguranță financiară, teamă de singurătate, comoditate ori din cauza presiunii sociale, “ca trebuie să ne așezam la casă noastra”, care nu au legătură cu prețuirea și cunoașterea celuilalt.
De fapt, ruptura într-un cuplu se produce din lipsă de rezistentă psihică a partenerilor. Ceea ce separă doi oameni care au fost într-o relație de iubire, sunt de fapt formele de apărare la care apelează când trăiesc stări de durere emoțională, amenințare sau pericol. Apărarea poate apare sub diferite forme: critică, manipulare, dispreț, distanțare, răceală, detașare, indiferentă, ironii și chiar agresiune.
Lipsă rezistenței psihice, numită de mulți popular orgoliu (“cum să las eu de la mine”?, “de ce să fac eu primul pas”, “eu sunt cel rănit și neinteles”), face că unul dintre parteneri să se distanțeze, să înceapă să emită judecati asupra celuilalt, să-l învinovățească și să-l atace. Vi s-a întâmplat să experimentați astfel de stări? Și ce se întâmpla mai departe?

Cum puteți însă să preveniți despărțirea sau resemnarea?

Când ne confruntăm cu probleme, impulsul automat este să-l atacăm pe partener, să-l judecăm și să-l abandonăm sau dimpotrivă să ne agățăm de el, ceea ce, de cele mai multe ori are efecte dezastruoase. Însă prin sporirea autocontrolului și a puterii de schimbare, vom avea mai multă acceptare, tolerantă și înțelegere față de celălalt.
În mod firesc, ne e frică de schimbare, preferăm să rămânem în rolul de victimă sau să-l subjugam pe celălalt. Cele mai multe cupluri nu dețin suficientă putere de schimbare sau motivație pentru a face asta, rămân încă împreună, mențin egocentrismul, sunt nesiguri și ușor de rănit, dependenți unul de altul, cu nevoi de validare și incapabili să-și asume actul de a-l fi rănit pe partener și de a-i cere iertare.

Ca să eviți acest cerc vicios, poți începe prin a-l ascultă pe celălalt și a vedea și tu ce vede el. Ceea ce simțiți într-un anumit moment al vieții (furie, frică, rușine, deznădejde, revoltă) nu definește în totalitate relația. De asemenea, cunoașterea propriilor nevoi, a propriei identități (“cine sunt eu?”) sau vise, va pot conduce spre o relație împlinită și de durată.

 

Ca să putem face o schimbare, e nevoie să facem lucrurile diferit și pentru a le face diferit este bine să le înțelegem. Acest lucru necesită implicare, motivație, iubire dar și ajutor și suport.

Tu ce crezi că a condus la despărțirea ta? Sunt lucruri pe care ai putea să le schimbi pentru a avea o relație armonioasă care să-ți aducă fericire?

Hai să găsim împreună răspunsurile la toate întrebările tale!