Cum aleg terapeutul?

Psihoterapia este o opțiune pentru o viață mai bună, mai echilibrată. Și nu doar atât, oamenii o încearcă și din nevoia de a fi înțeleși și de a găsi răspunsuri.
Cu cât mai multe răspunsuri, cu atât mai puțină incertitudine, deci mai puțină anxietate. Îmi amintesc de lucrările de control pe vremea când eram la școală.
Cu cât studiam mai mult înainte cu atât eram mai sigură pe mine și mai puțin îngrijorată că voi pica testul. Cu alte cuvinte, cunoașterea înseamnă putere și alungă frica din suflet. Și cred că oricine simte acest lucru la un moment dat. Iar atunci când e pregătit, își dorește să afle și mai multe. Ce vreau să spun este că atunci când te cunoști mai bine, te prețuiești mai mult, devii conștient de cine ești. Odată cu asta, încrederea în tine crește, nevoia de a depinde mereu de cineva dispare, îți asumi noi decizii și orice tip de anxietate scade.
Oamenii vin la cabinet pentru a găsi explicații, cum ar fi de ce se simt deprimați și temători sau de ce relația nu le merge, însă pe măsură ce intră în experiența terapiei, descoperă o grămadă de alte lucruri. Se descoperă pe sine. Așa începe progresul.

Cum aleg psihoterapeutul?

Terapia poate funcționa atunci când efortul este depus de ambele părți. Este o muncă împreună. Și nu doar o muncă, e ca un dans armonios și bine sincronizat.
Dar cum știu că terapeutul cu care plec la drum, este cel mai potrivit pentru mine?
Recomandările prin viu grai sunt adesea o metodă bună de a găsi un specialist. Însă dacă decizia de a merge la terapie rămâne micul tău secret, atunci poți cauta pe internet site-uri care îți indică psihoterapeuții cu drept avizat de liberă practică în orașul tău. Dacă te afli înafara țării sau nu ai timp să te deplasezi, atunci poți alege psihologi care oferă consiliere în mediul online, fie la telefon sau prin videocall.
Înainte de toate, știu că sunt două aspecte reale și de luat în seamă: bugetul și timpul. Te invit să facem un calcul. Dacă decizi să mergi timp de șase luni, o oră pe săptămâna la cabinet, adunate înseamnă 24 de ore, adică o zi întreagă din viața ta.
În ceea ce privește bugetul, în general costul unei ședințe variază între 100 și 200 lei.
Poate fi mult, poate fi puțin. Poți să o privești ca pe o investiție în propria persoană, adică ca pe ceva ce nimeni nu-ți poate lua și nu vei putea pierde niciodată. Tu decizi dacă meriți.
Următorul filtru este genul: te gândești dacă să mergi la un terapeut bărbat sau femeie. Apoi te orientezi cam ce vârstă să aibă, dacă să fie mai apropiat de vârsta ta sau dimpotrivă. Odată ce  criteriile eliminatorii de vârstă și gen sunt îndeplinite, mergi la pasul următor.

Cum știu că rezonez cu  psihoterapeutul pe care îl aleg?

În primul rând, dacă decizia ta este să duci procesul până la capăt, atunci chiar e nevoie că alianța terapeutică să fie una cât mai bună. Și este foarte posibil să nu găsești din prima potrivirea cea mai bună. Nu e nimic, nu renunța, încearcă și alt terapeut.

Este foarte important să rezonezi cu psihoterapeutul tău, lucru care nu e neapărat nevoie să se întâmple în cazul în care îți alegi, de exemplu, medicul stomatolog sau cardiolog. Un medic bun te vede poate de două ori pe an și nu va afla niciodată despre nesiguranțele și gândurile tale cele mai ascunse. Plus de asta, ca oameni, ne simțim mai confortabil să vorbim despre problemele de sănătate ale corpului decât despre cele ale minții sau sufletului.
Sunt multe studii care arată că factorul cel mai important în succesul terapeutic constă în relația pe care o ai cu psihoterapeutul și să te simți cu adevarat înțeles de aceasta. Acest lucru pare să fie mai important chiar decât tipul de terapie pe care îl practică sau decât de apăsătoare este problema pe care o ai.

Alianța terapeutică

Alianța terapeutică începe încă de la prima ședința și înseamnă legătură de încredere care se construiește înainte de a începe întreg procesul. Consider că la primele ședințe, este mai important ca persoana care se află în fața mea să se simtă ascultată și înțeleasă, înainte de a trece la o cunoaștere interioară amănunțită sau de a începe cu adevărat schimbările. Înainte de orice tehnică sau teorie, există prima dată relația dintre cei doi oameni care comunică cu sinceritate și se leagă prin niște adevăruri personale, prin emoții și gânduri care au stat ascunse.
M-am pus de multe ori în scaunul pacientului și m-am întrebat care este elementul care m-ar face să vorbesc lipsită de orice inhibiție, teamă sau rușine? Și am înțeles că în lucrul cu oamenii, cel mai bine este să nu-i judec, nici prin cuvinte și nici măcar în gândul meu. Cred că acceptarea este forma supremă de respect pe care un terapeut o poate arăta omului din fața lui. Acest lucru deschide cu adevărat porțile către o explorare sinceră, deschisă și cu rezultate.

Un exemplu din cabinet

Pentru cei care încă se hotărăsc dacă să meargă la terapie sau nu, am să va dau un exemplu scurt care să va ajute.

Într-o după-masă, în cabinet intră o tânără care se programase chiar în ziua respectivă. Motivul pentru care e a venit: probleme de anxietate și atacuri de panică.

Se așează pe canapea destul de emoționată și începe să vorbească timid despre problema ei. În timp ce povestea despre ce simte și cum e afectată de anxietate, făcea mici pauze, căutând cu privirea reacțiile mele.

Am înțeles pe loc că nimeni nu îi validase până atunci trăirile și se simțea ciudat.

Răspunsul meu a fost simplu și empatic: “Înțeleg pe deplin ceea ce simți. Și știu că îți este foarte dificil să treci prin asta și chiar să vorbești despre ce simți. Anxietatea există, apare la mulți dintre noi, fie că recunoaștem sau nu. Această problemă se poate rezolva și împreună vom reuși.”
În acel moment s-a luminat la față și am întrebat-o de ce. Răspunsul ei a fost că nimeni din familie nu o credea și nu o înțelegea și că toți spuneau că se alintă. A simțit în sfârșit că problema ei este reală și asta înseamnă că poate găsi soluții. Acest lucru i-a dat curaj și în câteva luni de terapie, odată cu progresul, a apărut și bucuria de a reuși.

Așteptările de la terapie

Ca terapeut, recunosc că nu pot convinge un dependent să nu mai consume alcool sau pe cineva furios să nu mai fie agresiv sau pe cineva anxios să nu mai facă atacuri de panică. Nu îi pot convinge pe oameni să nu mai facă niște comportamente care pot fi distructive.

Cu siguranță că și alți oameni (din familie sau prieteni) au încercat să le explice și chiar să le impună schimbarea.
Ceea ce cred cu adevărat că pot să fac în terapie, este să-i ajut să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și să le pun întrebările potrivite, să ofer răbdare și acceptare, până când se întâmplă ceva din interiorul lor care îi face să se convingă singuri și apoi să aducă schimbări.

Iar ca om, pot spune cu toată sinceritatea că terapia în sine nu m-a salvat, dar m-a ajutat să mă salvez singură.

Psihoterapia înseamnă să înțelegi cine ești. Ceea ce faci în prezent pentru tine, schimba trecutul și viitorul.
“Secretul să înaintezi este să pornești.” – Mark Twain

Sunt psiholog Mirela Gheorghe și te aștept să ne cunoaștem.